27
Sâm, Apr

Radio Iasi

Eveniment

Pentru că se apropie sfârșitul de an, majoritatea instituțiilor din Brașov vor fi închise. La fel și marile centre comerciale și farmaciile. Există totuși unele unități care vor funcționa, dar după un program special.

În municipiul Braşov, în prima zi din 2018 vor fi deschise non stop patru farmacii, pentru braşovenii care au nevoie de medicamente. Este vorba despre Eco Farmacia (Iuliu Maniu nr. 68), Farmacom  de pe strada Uranus nr. 14, Farmacom  de pe B-dul Griviţei şi Dona  de pe 13 Decembrie 117. Non-stop va fi deschisă şi o farmacie în Făgăraş, pe B-dul Unirii. În judeţ, trei farmacii vor fi deschise în prima zi a anului cu program scurt. Două dintre ele sunt în Râşnov. Cealaltă farmacie deschisă în judeţ este în Predeal. Subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2018. Pe 30 decembrie, unităţile poştale vor funcţiona după programul zilei de sâmbătă, iar pe 1 şi 2 ianuarie 2018, vor fi închise. Marile centre comerciale vor fi și ele închise pe 1 ianuarie, iar pe 2 ianuarie vor avea program scurt.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: