Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Brașov își exprimă profundă îngrijorare față de modul imatur și total iresponsabil în care este administrată Primăria Municipiului Brașov.
"Deși ieri a avut loc o ședință extraordinară convocată de primarul USR, Allen Coliban, în care am discutat problema FC Brașov, astăzi asistăm din nou la un circ ieftin orchestrat de Coliban-Boghiu-USR, și o nouă ședință de îndată!
Față de ieri, când ne-am exprimat punctul de vedere foarte clar și am decis că ne vom informa și vom acționa în cunoștință de cauză, când am discutat și le-am explicat părinților prezenți la ședința CL care sunt problemele reale ale clubului, nu s-a schimbat nimic!
Reamintim primarului și colegilor săi că, spre deosebire de ei, noi, echipa PNL din CL Brașov avem locuri de muncă care nu ne permit absența și prezența la comanda și bunul plac al primarului. În acest sens, am considerat că participarea la această ședință de îndată ar fi doar o pierdere de timp, fără a aduce rezultate reale clubului FC Brașov sau brașovenilor.
Suntem conștienți că va urma o nouă zi de văicăreli pe Facebook, că vom fi atacați din nou în postări și declarații mizere din partea camarilei #USR, însă acest lucru nu ne intimidează. Brașovenii ne-au votat să chibzuim banii lor, să aducem comunității plusvaloare, nu pentru postări pe Facebook și circ!
În final, considerăm că brașovenii merită un club de fotbal profesionist, organizat conform legii, prin care copiii să facă performanță și la care toți copiii Brașovului să aibă acces! Și suntem convinși că încă îl pot avea!", se arată într-un comunicat trimis de P.N.L. Brașov.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: