20
Joi, Ian

Sport

Tranislvania „Wild Cats” Brașov a terminat turul de campionat cu o victorie. Fetele pregătite de Răzvan Pătran și Adrian Vescan au învins echipa a doua a prim divizionarei CSU Medicina Târgu Mureș cu scorul de 3-0 (25-15, 25-14, 25-23).

Meciul din runda a șaptea a diviziei A2 seria vest a fost la discreția „pisicilor sălbatice” de la Transilvania care și-au adjudecat rapid primele două seturi. În setul al treilea, formația din Târgu Mureș a jucat mai bine, a încercat să profite de relaxarea brașovencelor, dar la final Transilvania s-a impus la 23 și a câștigat jocul în minim de seturi.

La finalul turului de campionat, Transivania „Wild Cats” Brașov are patru victorii și trei înfrângeri. „Pisicile sălbatice” ale Brașovului ocupă locul cinci în clasament cu 13 puncte. Pe primul loc se situează Argeș Pitești cu 20 de puncte. În ierarhia diviziei A2 seria vest, urmează trei echipe cu 14 puncte strânse, Poli Timișoara, CSU Oradea și Medicina Târgu Mureș.

Liderele seriei, fetele de la Argeș Pitești au pierdut doar patru seturi în cele 7 meciuri disputate, singura echipă care a reușit să cucerească două seturi chiar pe terenul piteștencelor fiind Transilvania „Wild Cats” Brașov.

„A fost un tur de campionat în care am făcut lucruri bune dar în care au fost momente în care nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor. Am început bine campionatul și am câștigat primele două jocuri fără să pierdem set. A urmat dușul rece de acasă cu Oradea, meci în care nu ne-a ieșit mai nimic. Apoi am făcut un meci foarte bun la Pitești, unde am fost aproape de a produce o surpriză. Pe final am câștigat clar jocurile cu Deva și Mureș și avem un moral bun înainte de returul de campionat. Suntem o echipă extrem de tânără, formată doar din studente. Cred că suntem pe un drum bun și cred că putem face mai mult în acest retur. Îi așteptăm pe brașoveni în număr cât mai mare la sală să ne susțină. Avem nevoie de încurajările lor, iar fetele se simt mult mai bine atunci când sala este plină”, a declarat antrenorul fetelor de la Transilvania, Răzvan Pătran.

Returul va începe în luna decembrie, iar Wild Cats vor evolua în prima etapă, în deplasare la Sibiu.

Articole sugerate

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: