28
Dum, Apr

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Un număr de 2.156.400 de turişti nerezidenţi sosiţi în România, în primele 9 luni din 2017, au cheltuit în total 4,676 miliarde lei.

În medie, un turist sosit în România a cheltuit 2.159,8 lei, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.

"Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2017, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,4% din total. Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (41,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (64,5%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi", informează INS.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (89,3%), notează antena3.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: