Între practicile tradiţionale creştineşti legate de sărbătoarea Crăciunului sau a Naşterii Mântuitorului este şi umblatul cu icoana.
Aceasta este, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioşilor din parohia sa în ajunul Crăciunului sau, acolo unde parohia este mai mare, cu câteva zile înainte de această sărbătoare.
Umblatul cu icoana este o vizită pastorală pe care preotul o face cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Vizitele pastorale constituie una din căile cele mai bune pentru cunoaşterea parohiei şi a vieţii credincioşilor.
Acest obicei, al umblatului cu icoana, a intrat în practica Bisericii încă din primele secole ale vieţii creştine şi mai ales când sărbătoarea Crăciunului s-a fixat definitiv la data de 25 decembrie. Până în secolul al IV-lea, Crăciunul era sărbătorit odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie, cu denumirea de Epifanie sau Teofanie, adică arătarea lui Dumnezeu. Apoi, Crăciunul s-a serbat pe 25 decembrie, diferențiat de Bobotează. Tot din acel timp este menţionat şi obiceiul umblatului cu icoana, care avea loc în ajunul sărbătorii, care era zi de ajunare, adică de post complet. Înmulţindu-se numărul credincioşilor din parohii, umblatul cu icoana s-a extins cu câteva zile înainte de ajun, pentru ca preotul să poată trece pe la fiecare familie. De atunci, obiceiul s-a păstrat neîntrerupt până astăzi, fiind respectat de credincioşi şi cultivat de către preoţi cu sensul lui major pe care îl joacă în viaţa duhovnicească.
Umblatul cu icoana înaintea Craciunului este o slujbă misionară, având menirea de a anunța nespusa dragoste a lui Dumnezeu față de om, anume aceea de a se întrupa "pentru noi și pentru a noastră mântuire". Se vede cum această vizită a preotului pe la casele creștinilor este o datorie, ca un fel de strigăt de bucurie care nu poate fi oprit, potrivit crestinortodox.ro.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
