27
Sâm, Apr

sursa foto: stevizo.ro

Eveniment

O femeie și un bărbat din Brașov care se dădeau drept angajați ai unei firme de deratizare au fost încătușați de procurorii Parchetului Judecătoriei.

Sub pretextul că se ocupă de deratizarea apartamentelor, suspecții au reușit să intre în trei locuințe din Brașov. Au sunat, mai întâi, la ușa unui apartament situat în cartierul Tractorul, pe strada Octavian Goga. „Cei doi, profitând de neatenția proprietarului, au reușit să fure 15.000 de lei. Au intrat, apoi,  în alte două locuințe din centrul Brașovului și au reușit să fure 300 de euro și 4650 de lei, dar și să obțină 250 de lei pentru servicii de deratizare”, a explicat, în exclusivitate pentru BrașovTV.com, prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecătoriei Brașov, Maria-Mădălina Răducu. Principalii suspecți au fost reținuți, pentru 24 de ore, și propuși pentru arestare. S-au emis mandate, sub acuzațiile de furt și înșelăciune, dar inculpații au contestat hotărârea. Femeia trimisă în arest este o veche clientă a oamenilor legii. Ea a mai fost cercetată penal sub acuzațiile de  furt și constituire de grup infracțional organizat. Atât ea, cât și complicele ei beneficiază, acum, de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: