27
Sâm, Apr

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului  de pe lângă Judecătoria Brașov și au făcut propuneri pentru trimiterea în judecată a opt bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 41 ani.

Inculpații sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și desfășurare de activități interzise de către o persoană, pe cont propriu sau pe contul unei entități care nu este instituție de credit. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2013, inculpații, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale cu obiect de activitate ”Consulting”, au perfectat 38 de contracte de credit și le-au indus în eroare pe persoanele care au solicitant împrumuturi. Asta din cauză că le-au condiționat creditele de plata unor sume de bani drept taxe, deși societatea nu era instituție de credit.

Articole sugerate

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: