27
Sâm, Apr

Foto: Arhivă

Economic

Consilierii județeni s-au întâlnit, astăzi, într-o ședință de îndată, pentru a aproba un proiect de hotărâre.

Decizia validată de consilieri le permite autorităților locale să acceseze fonduri pentru modernizarea infrastructurii, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. 

Este vorba despre reabilitarea rețelei de apă și canal din județele Brașov și Sibiu. Mai exact, au fost validate forma finală a master planului și studiile de fezabilitate ale localităților Voila, Beclean și Recea, comune prin care va trece rețeaua de apă și canal.

"Județul Brașov are foarte multe proiecte depuse, dar pentru a se finaliza aceste demersuri trebuie să obținem avize, întocmite proiecte, studii de fezabilitate. De aceea ni am considerat că este bine să ne întâlnim să urgentăm aceste proceduri, ținând cont că mai sunt mai puțin de 20 de zile până la încheierea acestor contracte", a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: