13
Lun, Mai

Foto: brasovtv.com

Social

Trecem în fiecare zi pe lângă ea, face parte din istoria Brașovului deoarece este una dintre cele mai impunătoare și reprezentative construcții ale orașului.

Din păcate, este deteriorată și arată tot mai rău cu fiecare zi care trece fără să fie reabilitată. Ne referim la clădirea în care funcționează Prefectura, Curtea de Apel și Consiliul Județean. Mesajele de atenționare care îndeamnă oamenii să nu treacă aproape de ea sunt la tot pasul, lipite pe clădire.

Din păcate, nu s-a făcut nimic concret. De câțiva ani, chiar pe acoperișul clădirii crește în voie un fag. Acum doi ani, Prefectura, Consiliul Județean și Curtea de Apel au renovat în regim de urgență clădirea. Acum nu mai pot face nimic! Imobilul a trecut în proprietatea statului român printr-o hotărâre de Guvern.

Dreptul de administrare revine Prefecturii.

 

Din fericire este o clădire foarte importantă, cu o istorie aparte. Trebuie să avem grijă de ea. Clar ar trebui să reprezinte un exemplu și o mândrie pentru tot județul nostru. Din păcate, încă nu există fondurile necesare pentru o reabilitare completă. Vom încerca să găsim o soluție și pentru renovarea interioară, pentru că unele birouri arată deplorabil”, este de părere prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.

Imobilul de pe Bulevardul Eroilor a fost construit în anul 1902. Inițial a fost Palat de Justiție. În fața clădirii s-au adunat brașovenii pe 21/22 decembrie, fiind alături, astfel, de revoluționarii de la Timișoara și București.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: