28
Dum, Apr

Eveniment

Mâine, de la ora 10.00, va fi inaugurat, la Brașov, cel mai mare loc de joacă pentru copii, din sud-estul Europei.

Superland se întinde pe o suprafață de 17.000 de metri pătrați, iar potrivit adevarul.ro, investiția este de 10 milioane de euro. Copiii mai mari de 4 ani vor avea la dispoziție un labirint imens, pe patru niveluri, pentru testarea abilităților. Vor exista locuri special amenajate pentru cățărare, tobogane, trambuline, trasee cu obstacole.

Va fi amenajată o zonă special concepută și pentru micuții cu vârsta sub 4 ani. Aici, copiii vor avea tot felul de jocuri adaptate vârstei lor. Printre atracții se mai numără un carusel, un pendul, mașini zburătoare, jocuri electronice, dar și o zonă unde părinții se pot juca alături de cei mici.

Copiii mai mari de șase ani vor avea o încăpere cu multe console video, dar și un cinematograf 8D, cu vedere panoramică, la 360 de grade. Simulatorul de schi îi va face pe micuți să se simtă exact ca pe pârtie, indiferent de anotimp.

La Superland vor exista și zone de relaxare, magazine, cafenele și restaurante pentru adulți. Locul de joacă este situat pe Șoseaua Cristianului, lângă Brintex.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: