20
Lun, Mai

sursa foto: ARHIVA

Eveniment

Soarta Pilonului II de pensii a fost decisă de Guvern, potrivit unui raport care a ajuns pe masa Comisiei Europene, la solicitarea oficialilor de la Bruxelles, îngrijoraţi de creşterea deficitului bugetar din România, mult peste cifrele convenite.

Statul ia în calcul reaplicarea sistemului de pensii din 2008, anul în care a fost creat Pilonul II. Asta înseamnă reducerea contribuţiilor care ajung la fondurile administrate privat.

În prezent, din cele 10,5 procente reţinute din salariul unui român pentru pensie, 5,4% se duc către sistemul public, iar 5,1% către sistemul privat.

În 2008, această contribuţie era de numai două procente şi avea să ajungă la 6% în 2016, potrivit legii pensiilor. Statul a amânat însă de mai multe ori această majorare. Anul acesta s-a discutat inclusiv despre desfiinţarea Pilonului II, dar Guvernul a negat şi a spus că are trei variante de lucru: fie taie comisioanele administratorilor, fie trimite mai mult din contribuţii către stat şi mai puţin la privat, fie îi lasă pe oameni să decidă, potrivit capital.ro.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: