20
Lun, Mai

Brasov TV

Eveniment

25 octombrie zi de sărbătoare pentru toți românii. În această zi, în toată țara se celebrează Ziua Armatei Române. Și la Brașov a fost organizată o manifestare în cinstea eroilor. Reprezentanții autorităților locale au ținut să marcheze momentul, la cimitirul eroilor din Șprenghi.

Pe 25 octombrie 1944 a avut loc ultima bătălie de eliberare a Ardealului de Nord, de sub ocupație străină.  De atunci, în semn de recunoștiiță, în această zi, an de an se sărbătorește ziua Armatei Române. La Brașov zeci de militari, jandarmi și reprezentanți ai autorităților locale, au fost prezenți  la cimitirul din Șprenghi. Aici au avut loc depuneri de coroane dar și un ceremonial religios. „ Ne cinstim eorii, ne cinstim armata, ne dorim în prezent o armată puternică compatibilă cu cea a forțelor NATO. Ne dorim o înzestrare, demnă de o armată puternică , dar nu vom dori ca aceste tehnici să fie folosite vreodată ” a declarat prefectul Județului Brașov, Marian Rasaliu.

„ Este ziua în care noi militarii sărbătorim alături de societatea civilă, Ziua Armatei Române. Este ziua în care ne cinstim eroii care au luptat în toate războaiele pe care le-a purtat armata României, pentru păstrarea independenței, suveranității naționale” a completat col. Cristian Teglaș, comandatul Brigăzii 2 Vânători de Munte „ Sarmisegetusa ”

 

Rând pe rând, reprezentanții unităților militare din Brașov dar și reprezentanții autorităților locale au depus coroane de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor neamului. Ceremonia s-a încheiat cu parada militarilor Brigăzii 2 Vânători de Munte „ Sarmisegetusa ”

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: