13
Lun, Mai

sursa foto: capital.ro

Eveniment

Ambrozia este una dintre plantele care provoacă o alergie severă care se manifestă prin strănut repetat, scurgeri nazale abundente, mâncărimi ale pielii și ochilor sau mici puncte roșii care apar pe mâini.

Senatul a adoptat o lege prin care toți proprietarii de terenuri vor fi obligați să înlăture ambrozia cel puțin o dată pe an. În caz contrar riscă amenzi usturătoare.

Senatul este prima Cameră sesizată. Decizională este însă, Camera Deputaților.

Potrivit legii, cei care dețin terenuri trebuie să distrugă cel puțin o dată pe an ambrozia care crește pe el. În caz contrar, proprietarul riscă amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul celor juridice. Verificările ar urma să fie făcute de inspectori ai primăriilor, Direcțiilor pentru Agricultură, Gărzii de Mediu sau APIA.

Ambrozia creşte în parcuri, pe marginea drumului, pe câmp sau între şinele de cale ferată. Înfloreşte la începutul lunii august, iar polenul, pe care vântul îl poartă pe distanţe mari, provoacă alergii puternice.

Potrivit specialiștilor, numărul persoanelor alergice la ambrozie şi la alte plante similare creşte, anual, în toată Europa.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: