02
Joi, Mai

sursa foto: capital.ro

Eveniment

Costurile de realizare şi eliberare a actelor de identitate persoanelor cu vârsta de 14 ani ar putea fi subvenţionate de la bugetul de stat, conform unei iniţiative legislative a patru deputaţi PNL.

Ei susţin că mulţi adolescenţi nu solicită aceste acte din cauza sărăciei.

Producerea şi eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani şi solicită eliberarea actului de identitate sunt subvenţionate de la bugetul statului, prevede proiectul, potrivit economica.ro.

Iniţiatorii arată în expunerea de motive că OUG nr.97 din 2005 prevede obligativitatea persoanei care a împlinit 14 ani să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

'În aceste condiţii, în pofida acestei obligativităţi legale, mulţi adolescenţi nu solicită eliberarea unui act de identitate. Motivele sunt multiple, însă, între acestea se remarcă sărăcia. Potrivit statisticilor oficiale, (...) în România sunt aproximativ 160.000 de cetăţeni care nu deţin niciun fel de document de identitate. Între aceştia, majoritatea sunt minori, adică persoane care nu au solicitat la împlinirea vârstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate', menţionează iniţiatorii.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: