29
Lun, Apr

Brasov TV

Eveniment

Cea mai importantă investiție în modernizarea drumurilor județene a intrat în linie dreaptă. A fost semnat contractul de finanțare cu fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea drumului de sub munte. Este vorba despre un proiect mai vechi al autorităților locale. Această șosea va asigura o legătură mai bună cu județele vecine și va străbate 9 localități din Țara Făgărașului.

Contractul de finanțare pentru modernizarea drumului de sub munte a fost  a fost semnat de președintele Consiliului Județean Brasov, Adrian Veștea și Dan Popa, directorul Organismului Intermediar din cadrul ADR Centru. Brașovul se poate mândri, astfel, cu primul proiect de infrastructură rutieră contractat de județul Brașov din fonduri europene. Investiția totală este de 32 de milioane de euro și se va realiza în Țara Făgărașului, în următorii patru ani.  „ Sper ca acest prim proiect să atragă și altele, fiindcă noi am pregătit și am lucrat pe foarte multe proiecte. Dacă nu am găsit de cele mai multe ori surse în bugetul propriu sau în bugetul alocat de către Guvernul României, iată că găsim variante alternative și mă bucură că folosim și ne ocupăm de fiecare oportunitate pe care o avem ” a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și vizează modernizarea drumului interjudețean DJ 104A, în legătură cu DJ 105C și DJ 105P, pe o lungime totală de 53 km. Drumul străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria și Ucea de Sus. „ Întradevăr aceste ghiduri nu au fost tocmai ușoare din punct de vedere al beneficiarului dar împreună cu autoritatea de management încercăm, pe măsură ce programul avansează, simplificarea acestor ghiduri ale solicitantului ” a declarat Dan Popa, directorul Organismului Intermediar din cadrul ADR Centru.

Pe lângă înnoirea structurii rutiere și a suprafeței carosabilului, modernizarea drumului „de sub munte” va asigura și descongestionarea traficului de pe DN 1 Sibiu - Brașov, având în vedere el că facilitează legătura Brașovului cu județele limitrofe. „ Pentru rezolvarea dreptului de proprietate și a eligibilității privind dreptul de proprietate a fost necesară exproprierea unor suprafețe necesare modernizării drumului. Această procedură a fost destul de grea, având în vedere lungimea drumului județean ” a declarat Daniel Gligoraș, administrator public Consiliul Județean Brașov.

 

În perioada imediat următoare, executivul Consiliului Județean Brașov va realiza procedurile de achiziție a serviciilor de management execuție investiție. Modernizarea efectivă a drumului „de sub munte” se va încheia în 2021. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: