26
Vin, Apr

Eveniment

     Municipiul Brașov nu devine acționar majoritar la FC Brașov. Aleșii au votat în unanimitate, în ultima ședință a Consiliului Local, respingerea propunerii de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al clubul de fotbal. Motivul îl reprezintă datoriile mult prea mari, care nu pot fi plătite din bugetul local.

     Propunerea de preluare a unui pachet majoritar de acțiuni de către municipalitate a fost supus votului consilierilor locali. Valoarea acțiunilor ce trebuiau preluate se ridică la aproximativ 13 milioane de lei. Problema ridicată în ședință a fost aceea că odată cu preluarea majorității la FC Brașov, vor fi preluate și datoriile clubului, în sumă de peste 64  de milioane de lei. În consecință aleșii locali nu au fost de acord cu acest proiect de hotărâre și l-au respins în unanimitate. Totuși, dacă situația datoriilor va fi rezolvată, municipalitatea ar putea prelua o parte din acțiuni. ,, Municipalitatea s-ar putea  implica în administrarea FC Brașov, dar nu cu implicațiile acestea financiare, cu preluarea acestor datorii. Nu este un lucru firesc și corect față de brașoveni să îngreunăm bugetul local cu o datorie pe care nu am acumulat-o noi. ,, a declarat pentru www.brasovtv.com, viceprimarul Brașovului, Mihai Costel.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: