28
Dum, Apr

sursă foto: C.J. Brașov

Eveniment

Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a semnat joi, 20 iulie, patru contracte de furnizare a unor echipamente destinate Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Este vorba despre aparaturi medicale de diagnosticare pacienţi, de transport probe biologice şi de stocare a medicamentelor, achiziţionate în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”.

Prin intermediul acestui proiect, Consiliul Judeţean Braşov a accesat 6.793.628,72 lei în cadrul Axei prioritare 8 a Programului Operaţional Regional 2014-2020, iar în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie pentru echipamentele incluse în contractul de finanţare s-a realizat o economie de 1.799.174,66 lei care a permis achiziţii suplimentare, stabilite pe baza necesităţilor identificate de personalul medical de la UPU Judeţean.

Astfel, au fost lansate procedurile de achiziţie pentru cinci loturi de echipamente, patru dintre acestea fiind atribuite.

Lotul 1 Sistem de transport pneumatic, estimat la 300.000 lei (fără TVA), a fost câştigat de SC Electronic Security Systems SRL, contractul semnat fiind în valoare de 265.155 lei cu TVA.

Lotul 2 Ecograf, estimat la 300.000 lei (fără TVA), a revenit firmei SC Medist Imaging & P.O.C. SRL, valoarea contractului fiind de 283.815 lei cu TVA.

Lotul 3 Sistem de depozitare inteligentă a medicamentelor, estimat la 401.500 lei (fără TVA), a fost adjudecat de SC Novomed Internaţional SRL, la valoarea de 456.960 lei cu TVA.

Lotul 4 Bronhoscop rigid, estimat la 190.000 lei (fără TVA), a fost câştigat de firma Karl Storz Endoscopia Romania, contractul semnat fiind în valoare de 226.100 lei cu TVA.

Lotul 5 Bronhoscop flexibil, estimat la 280.000 lei (fără TVA), nu a putut fi atribuit, astfel că procedura de achiziţie a fost reluată, având termenul de depunere a ofertelor stabilit pentru data 16 august 2023, ora 15:00.

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov dispune în prezent de o infrastructură medicală la cele mai înalte standarde, atât în ceea ce priveşte spaţiile funcţionale, cât şi în privinţa aparaturii de specialitate, pe care o întregim cu aceste patru echipamente pe care le-am achiziţionat. Sunt bucuros că putem valorifica la maximum fondurile europene nerambursabile pe care le-am atras pentru îmbunătăţirea domeniului medical pe care îl gestionăm. Vă asigur că vom continua investiţiile în sănătatea braşoveană, atât din fondurile europene pe care le atragem în cadrul tuturor programelor pe care suntem eligibili, cât şi din resurse proprii, toate realizate cu gândul la binele pacienţilor şi la asigurarea unui act medical de calitate. Sănătatea a fost şi rămâne prioritatea noastră în acest mandat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: