omunitatea Bisericii Negre invită toți pasionații de muzică la cea de-a 71-a ediție a Sezonlui estival de orgă.
Concertul de deschidere va avea loc sâmbătă, 27 mai, la ora 18.00, în Biserica Neagră. Pe parcursul celor 22 de concerte ale festivalului, artiști din România, Germania, SUA, Austria, Franța, Ungaria și Croația vor concerta la orga Buchholz, dar și la celelalte orgi ale Bisericii Negre. Pe lângă operele unor compozitori de renume mondial, vor putea fi ascultate și cele ale unor maeștri mai puțin cunoscuți din orașul de sub Tâmpă. În acest fel, festivalul contribuie substanțial la păstrarea moștenirii muzicale a Brașovului. În timpul concertelor, imagini live de la pupitrul orgii vor fi transmise pe un ecran de dimensiuni mari, permițând publicului să urmărească cu ușurință interpretarea virtuoasă și explicațiile muzicienilor.
Concertele au loc în fiecare sâmbătă, în perioada 27 mai – 21 octombrie, de la ora 18.00, cu o durată de aproximativ 60 de minute. Programul festivalului poate fi consultat pe website-ul Bisericii Negre (https://bisericaneagra.ro/concerte-orga/), pe website-ul INSPIRATIO (https://inspiratio.ro/concerte/) sau pe paginile de Facebook şi Instagram ale Bisericii Negre.
Concertele sunt sprijinite de către Departamentul pentru Relații Interetnice din subordinea Secretariatului General al Guvernului prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România.
Costul unui bilet este de 25 de lei, copiii sub 18 ani beneficiind în continuare de gratuitate. Biletele pot fi achiziționate începând cu ziua de luni a săptămânii în care se desfășoară fiecare concert, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, situat la adresa Curtea Johannes Honterus nr. 8, sau online de pe www.booktes.com.
Organ Nights este denumirea adaptată al unui proiect început sub forma unor concerte zilnice în 1953, în prezent aflându-se sub coordonarea lui Steffen Schlandt, organist și dirijor al Corului Bach al Bisericii Negre.
Anul 2023 a fost declarat „Anul muzicii bisericești“ în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România. Publicul poate asista, în decursul anului, la numeroase concerte în bisericile acestui cult și la inaugurarea unor orgi, după restaurarea acestora în ateliere specializate: Bistrița (mai 2023), Cristian/Sibiu (august 2023), Mediaș (orgă transferată din Dupuș, octombrie 2023).
Programul concertelor Organ Nights (ora 18.00):
27 mai 2023 – Josef & Susanne Miltschitzky (Germania)
3 iunie 2023 – Steffen Schlandt (Brașov)
10 iunie 2023 – Fernanda, Emil și Dan Racoveanu (București)
17 iunie 2023 – Renée Anne Louprette (SUA)
24 iunie 2023 – Clasă de orgă a Facultății de Muzică Timișoara, prof. Cristina Struța
1 iulie 2023 – Ursula Philippi (Prejmer)
8 iulie 2023 – Erzsébet Windhager-Geréd (Austria)
15 iulie 2023 – Balázs Szabó (Ungaria)
22 iulie 2023 – Amalia Erdős (Cluj)
29 iulie 2023 – Erich Türk (Cluj)
5 august 2023 – Alexandru Catău (Franța)
12 august 2023 – Alen Kopunović Legetin (Croația)
19 august 2023 – Eckart Schlandt (Brașov)
26 august 2023 – Eduard Antal (București)
2 septembrie 2023 – Noémi Miklós (Cluj)
9 septembrie 2023 – Paul Cristian (Brașov)
16 septembrie 2023 – Klaus Dieter Untch (Brașov)
23 septembrie 2023 – Brita & Jürg Falch Leutert (Sibiu)
30 septembrie 2023 – Anneke Brose (Germania)
7 octombrie 2023 – Geanina Sălăgean (București)
14 octombrie 2023 – Garai Zsolt (Oradea)
21 octombrie 2023 – Închiderea festivalului.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: