27
Sâm, Apr

sursa foto: politico.eu

Eveniment

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, marți, a ales-o în funcţia de preşedinte pe eurodeputata malteză Roberta Metsola.

Ea este membră a PPE din Malta. Aceasta va ocupa funcția timp de doi ani şi jumătate.

Metsola a fost aleasă preşedinte al PE cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate.

Roberta Metsola, care a împlinit 43 de ani chiar marţi, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).

Roberta Metsola este juristă, absolventă a Universității din Malta și a Colegiului Europei de la Bruges – instituția de învățământ post-universitar fondată de Comisia Europeană. Ea a fost secretar general al Studentilor Democrati Europeni. A lucrat ca atașat la Reprezentanța Maltei la UE (2004-2012), iar în perioada 2012-2013 a fost consiliera lui Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă.

Funcția de președinte al PE a rămas neocupată după moartea lui David Sassoli, care a încetat din viaţă pe 11 ianuarie 2022, la vârsta de 65 de ani.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: