11
Joi, Aug

Sport

FC Brașov se deplasează la Târgoviște pentru meciul din runda cu numărul 29 a ligii secunde. Galben-negrii trec printr-o perioadă extrem de dificilă. Conturile clubului sunt goale, iar acum antrenorul stegarilor, Cornel Țălnar se confruntă și cu foarte multe probleme de lot. Cu toate acestea, FC Brașov merge în orașul de sub turnul Chindiei să cucerească toate cele trei puncte, vitale pentru ca Grigorie și compania să rămână în lupta pentru promovarea în Liga I.

„Mergem la Târgoviște unde ne așteaptă un joc foarte important, așa cum vor fi toate până la finalul campionatului. Pentru noi e cam ultimul meci dificil, în afara celui de pe teren propriu cu CS Mioveni, și sper ca băieții să reușească un joc bun și să obținem un rezultat care să ne mențină în lupta pentru promovare. Este greu să joci fotbal în condițiile astea. O etapă joci, una stai, apoi iar joci. Doar în România se poate întâmpla așa ceva. Chindia este una din echipele bune ale campionatului, care în tur a ținut steagul sus până aproape de final. Chiar dacă vin după înfrângerea de la Mioveni sunt convins că ne așteaptă un meci extrem de dificil”, a declarat antrenorul galben-negrilor Cornel Țălnar.

Situația financiară a clubului este în continuare una extrem de grea și cel mai probabil fotbaliștii brașoveni vor merge acasă de Paști fără bani.

„Nimeni nu mai știe nimic despre cazul Chipciu. Mi-am impus să nu mai discut despre partea financiară, dar băieții vor merge fără bani acasă de Paști și voi avea mari probleme. Din iarnă vorbesc la fiecare conferință despre aceste lucruri și nu mai vreau să o fac”, a mai spus „Țânțarul”.

Pe lângă problemele financiare, antrenorii galben-negrilor se confruntă și cu mari probleme de lot. Poverlovici, Șerban, Chitoșcă și Tripșa sunt accidentați iar Istrati este învoit de club pentru niște probleme de familie și este plecat în Republica Moldova. Partida dintre Chindia Târgoviște și FC Brașov se va disputa joi cu începere de la ora 17.30.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: