26
Vin, Apr

Sport

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Transilvania Brașov a făcut un meci mare contra celei mai bune echipe din seria est a Diviziei A2. Fetele pregătite de Răzvan Pătran au pierdut meciul cu scorul de 2-3(21-25, 25-14, 25-21, 14-25, 12-15), dar au dat o replică extrem de serioasă formației care până la acest meci pierduse doar șase seturi.

Într-o atmosferă de meci mare, în fața unei săli umplute până la refuz, „Wild Cats” au condus cu 2-1 la seturi și au fost foarte aproape de surpriză. Până la urmă, experiența mai mare a echipei din Giulești și-a spus cuvântul și lidera seriei s-a impus cu 3-2. „A fost un meci foarte bun, în care s-a jucat un volei de calitate. Noi am făcut cel mai bun meci din acest sezon și trebuie să le felicit pe fete pentru modul în care au abordat această partidă. Sala a fost plină, iar suporterii noștri împreună cu cei peste 20 de fani veniți de la București au creeat o atmosferă de excepție. Am reușit să obținem un punct valoros, care colaborat cu victoria din runda precedentă de la Focșani, scor 3-1, ne asigură poziția a doua în seria est și calificarea în etapa a doua a play-off-ului”, a declarat la finalul jocului, antrenorul „pisicilor sălbatice”, Răzvan Pătran. Echipa de volei a Clubului Sportiv Transilvania Brașov mai are de disputat două jocuri în campionat, în deplasare contra formației Mihai I București și pe teren propriu în compania fetelor de la Momentos Constanța. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: