08
Mie, Mai

Social

Este cunoscută în lumea medicală din Brașov  drept „îngerul copiilor” , un medic pediatru care știe mereu să își trateze micii pacienți cu profesionalism dar și cu o căldură deosebită.  Maria Mitrică nu este doar un cadru medical de excepție , este un OM dedicat meseriei. A alinat suferința a mii de copii, a muncit și a adus secția de pediatrie din Brașov la standarde europene.  Un material despre omul  Maria Mitrică , unul din medicii de aur ai  Brașovului.

 Medicul Maria Mitrică spune că zâmbetul este de cele mai multe ori primul medicament de care au nevoie pacienții. Și-a dorit încă de mică să lucreze în sistemul sanitar. Muncește zi și noapte! Ne vorbește cu modestie despre realizările sale chiar dacă a muncit mult pentru toate achizițiile și dotările moderne care au făcut astăzi ca secția de pediatrie din Brașov să fie unică în țară. Maria Mitrică a obținut mai multe burse în Statele Unite a fost observator în clinici universitare, a participat în Toronto alături de Raed Arafat la unele dintre cele mai importante conferințe pe teme medicale.  Își iubește echipa, pacienții , meseria și nu uită niciodată de colegii care îi sunt alături. 

Este profesor la Facultatea de Medicină și aici  reușește să formeze generații de medici. Este mândră de tinerii pe care îi inițiază și are încredere în viitorul sistemului medical din România.  Refuză cu desăvârșire să vorbească despre eșec . Nu se plânge și o ia de la capăt, așa cum a făcut de fiecare dată.  A salvat mii de copiilor și va continua să o facă pentru că  își dorește o Românie mai sănătoasă și generații puternice de tineri care să ducă mai departe munca celor cu adevărat pasionați de această meserie.

 "Mă bucur de un sprijin fantastic din partea echipei mele. Am reușit să dotăm secția de pediatrie din Brașov și ne mândirm cu asta. Este o secție unică în țară. Îmi iubesc meseria, copiii și este o victorie atunci când micuții pleacă de la noi cu zâmbetul pe buze. Sunt mereu alături de părinți și le spun că suntem o echipă. Luptăm împreună pentru sănătatea copiilor brașoveni și nu numai. Am încredere în sistemul medical românesc!", ne-a spus doamna doctor Maria Mitrică, șef secție de pediatrie Spitalul Clinic de Copii Brașov 

Articole sugerate

 

 

 

 

 

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: