19
Vin, Apr

sursa foto: stiripesurse.ro

Eveniment

 

Suntem abia în luna septembrie, dar a şi venit iarna în România!

În Munţii Ţarcu a nins, joi, iar stratul de zăpadă a ajuns la trei-patru centimetri, potrivit Agerpres. Salvamontiştii sunt deja pregătiţi. „A nins pentru prima dată în acest sezon, dar nu este un lucru neobişnuit pentru Munţii Ţarcu, unde altitudinea maximă este de aproape 2.200 metri, în Vârful Căleanu. În Munţii Ţarcu, în această perioadă, este ceaţă, fapt pentru care îi sfătuim pe turiştii să nu plece fără echipament adecvat. Dacă, totuși, pleacă, să aibă în dotare telefoane mobile cu funcţia GPS activată. Salvamontiştii sunt pregătiţi, ca întotdeauna, să vină în ajutorul turiştilor, însă trebuie ca şi ei să aibă grijă şi să nu-şi pună vieţile în primejdie”, a afirmat Valentin Balaban, şeful Serviciului Salvamont - Salvaspeo Caraş-Severin, potrivit stiripesurse.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: