16
Mar, Apr

sursa foto: ziarebotosani.ro

Eveniment

În codiții de vreme nefavorabilă, polițiștii Serviciului Rutier le transmit șoferilor o serie de recomandări și le cer să le respecte cu strictețe. Astfel, în condiții de vizibiliate redusă, conducătorii auto sunt sfătuiți să utilizeze luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri.

Atunci când circulă în condiţii de vânt puternic, șoferii trebuie să aibă în vedere că rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.

De asemenea, șoferii trebuie să păstreze o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă şi să evite acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a celui de frânare ale autovehiculelor.

Totodată, conducătorii auto trebuie să sporească atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri și să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

Înainte de a porni la drum, participanții la trafic trebuie să se informeze cu privire la condiţiile meteo-rutiere existente pe traseele ce urmează a fi parcurse.

În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, șoferii trebuie să-și păstreze calmul, să nu blocheze intersecţiile şi să nu se angajeze în depăşirea coloanei de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate. 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: