25
Joi, Apr

sursa foto: gazetadecluj.ro

Eveniment

În Brașov, Bucureşti, Cluj, Ilfov, Sibiu și Timiş câştigurile salariale nete depăşeau, în iunie 2017, media naţională de 2.380 de lei lunar, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Cel mai mare câştig salarial mediu net se regăseşte în Bucureşti (3.095 de lei lunar), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj (2.675 de lei), Ilfov (2.607 lei), Sibiu (2.552 de lei), Timiş (2.533 de lei) şi Braşov (2.424 de lei). În iunie 2017, locuitorii din 19 judeţe au câştigat salarii medii de peste 2.000 de lei. Venituri cuprinse între 1.850 şi 2.000 de lei au fost câştigate în 17 județe din țară. Cele mai mici salarii se regăsesc, potrivit I.N.S., în Teleorman (1.750 de lei), Harghita (1.787 de lei), Ialomiţa (1.813 lei), Covasna (1.824 de lei) şi Suceava (1.845 de lei). Comparativ cu luna iunie a anului 2016, câştigul salarial net a crescut ca medie naţională cu 14,5%. În niciunul dintre judeţele ţării nu au fost consemnate scăderi, mai reiese din statistica I.N.S. .


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: