29
Mar, Nov

Eveniment

Protestatarul de profesie al Brașovului, Gheorghe Botorog, nu mai are voie să facă gălăgie în apropierea instanțelor din Brașov. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Brașov, după ce Botorog a fost dat în judecată chiar de judecători.

Nemulțumit și acum, după ani buni de proteste, din cauză că i-au fost confiscate vacile, Botorog nu renunță! Încă din iarnă, a ales să-și strige păsurile în curtea clădirii în care au sediile trei instanțe. Angajații acestora s-au săturat de larma și scandările bărbatului. Așa că, l-au dat în judecată, mai exact, reprezentanții Tribunalului din Brașov. Prima instanță, Judecătoria, a pronunțat hotărârea. „I se interzice să se apropie de clădirea Tribunalului și i se cere să înceteze orice tulburare a ordinii și liniștii publice în vecinătatea sediilor Tribunalului și Judecătoriei Brașov, la o distanță de 100 de metri”, a declarat, pentru BrașovTV.com, judecătoarea Anda Sîmpetru.  

Întrebat dacă va respecta decizia, bărbatul a declarat că nu recunoaște instanțele și nici deciziile acestora.

Gheorghe Botorog mai are timp să conteste decizia. În cazul în care hotărârea va rămâne definitivă, în forma în care a fost pronunțată de instanța de fond, iar bărbatul nu o va respecta, se poate depune plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: