16
Mar, Apr

Four Views Hotels

Eveniment

                Tradițiile sașilor vor fi readuse în prim plan la Bod. BlumenFest este primul festival care sărbătorește venirea primăverii. Sărbătoarea era ținută de sașii din localitate în fiecare an, în luna mai. Totul va fi împodobit cu flori, iar de la festival nu va lipsi nici parada costumelor tradiționale săsești.

                Sărbătoarea florilor reînvie obiceiurile sașilor, la început de primăvară. Pe vremuri, în luna mai locuitorii îmbrăcau straie de sărbătoare, iar totul era împodobit cu flori. Anul acesta se va întâmpla la fel. Sărbătoarea Florilor va avea loc duminică, 7 mai. „Practic, din 1990 și până astăzi nu am avut nici măcar un festival sau un eveniment cultural care să definească o tradiție sau să aibă o conotație locală. Nu a fost absolut nimic.’’ a declarat primarul localității Bod, Sergiu Arsene.



                Totul va începe cu o paradă a porturilor populare. Alaiul va fi deschis de o fanfara săsească, urmată de trăsura oficială a BlumenFest. „Ne bucurăm că putem să facem și la Bod o acțiune mai mare. Până acum nu am avut. O să avem și dansuri săsești, o să fie ansamblul de dansuri Cununa Bodului, dar și dansuri românești.’’ a declarat Copony Manfred, unul dintre organizatorii festivalului.

                Un alt moment al festivalului, preluat din tradiția sașilor, va fi salutarea primului copil care împlinește un an în luna mai. Acesta simbolizează viitorul și speranța de mai bine. Coincidența face ca în acest an primul copil care împlinește vârsta de un an în luna mai să provină dintr-o familie ce poartă numele de Brendorfer (Bodeanul).

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: