17
Mie, Apr

Eveniment

Chiar dacă este sfârșitul lui aprilie, vremea de afară este una asemănătoare cu lunile decembrie - ianuarie. Brașovul este sub cod portocaliu de ninsoare și viscol până mâine dimineață, la ora 9.00.

Dacă până acum o săptămână, Brașovul a fost răsfățat de razele soarelui și de o temperatură mult peste media normală perioadei, vremea s-a schimbat radical în ultimele 48 de ore. Cel mai mult au avut de suferit șoferii.

Aceștia și-au deszăpezit minute bune autoturismele. Și în stațiile de transport în comun oamenii au înghețat de frig. Traficul nu a fost afectat de vremea de afară. Mai greu s-a circulat doar pe drumurile județene. 

"Am avut o ședință de dimineață cu reprezentanții Prefecturii și cei ai ISU. Am stabilit exact modalitatea în care trebuie să intervenim pe drumurile naționale și suntem în regulă. Fiecare Primărie are utilajele ei, echipate cu lame, iar în cazuri speciale, cum este Șirnea, va intra de la Drumuri Naționale un utilaj care va da cu sare. Suntem pregătiți și pentru noaptea aceasta să intervenim", a precizat Adrian Gabor, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: