04
Mar, Oct

Eveniment

Tradițiile urbane și meșteșugurile din Țara Bârsei vor fi prezentate tinerilor din școlile brașovene. Acțiunea desfășurată de Agenția Metropolitană Pentru Dezvoltare Durabilă are ca scop valorificarea patrimoniului cultural al Brașovului.

Proiectul a început în februarie și se termină în octombrie. Acțiunea culturală urmărește promovarea unor vechi meșteșuguri din Brașov și Țara Bârsei, în rândul elevilor din tot județul. Aceștia au ocazia să învețe meserii tradiționale chiar de la cei mai mari artizani din Brașov. 

Deja, în perioada martie – aprilie, în opt școli din municipiu au avut loc sesiuni de educație culturală. Au participat aproape 500 de elevi și 12 cadre didactice. În total, 60 de elevi vor participa la aceste acțiuni. Inclusiv la o tabară de vară gratuită, organizată în perioada iulie-august. Proiectul are o valoare de 63.000 de lei.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: