07
Dum, Dec

Eveniment

Începe reintroducerea vulturului sur în fauna României, după 70 de ani.

Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu un consorțiu format din comunele Lerești, Rucăr și Valea Mare Pravăț, precum și cu Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, face un pas istoric în refacerea biodiversității din Munții Făgăraș. După mai bine de șapte decenii de la dispariție, vulturul sur (Gyps fulvus) este pregătit să revină în România printr-un amplu program științific dezvoltat împreună cu experți internaționali.

O specie dispărută revine în Carpați

Vulturul sur a dispărut din fauna României în anii ’50, din cauza vânătorii, otrăvirilor și distrugerii habitatelor. Primele exemplare vor fi aduse din Spania, cu sprijinul specialiștilor de la Vulture Conservation Foundation. Păsările, toate tinere, vor fi plasate într-o volieră de aclimatizare construită în zona Rucăr, unde vor rămâne aproximativ șase luni înainte de eliberarea treptată în sălbăticie.

Reintroducerea se va realiza etapizat, pe baza unor studii științifice, în conformitate cu standardele europene. Dacă etapele administrative decurg conform planului, primele exemplare vor ajunge în România în lunile următoare, readucând o specie care a lipsit din peisajul Carpaților timp de peste 70 de ani.

Un proiect unic și o colaborare în premieră

Inițiativa este susținută și de Asociația Grupul Milvus, iar la nivel local a fost creat un consorțiu al celor trei comune din Argeș, marcând un model nou de colaborare între comunități și conservare. Proiectul aduce oportunități directe – locuri de muncă, ecoturism, educație și o repoziționare a zonei ca destinație naturală de importanță europeană.

„Reintroducerea vulturului sur este o dovadă că oamenii și natura pot colabora pentru același scop: refacerea echilibrului pierdut. Sprijinul comunităților locale arată cât de important este acest proiect pentru Munții Făgăraș”, au declarat Barbara și Christoph Promberger, directorii executivi ai Fundației Conservation Carpathia.

Primarul comunei Valea Mare Pravăț, Petre Ionel Boncoi, subliniază impactul direct asupra locuitorilor: „Pentru comunitatea noastră, proiectul înseamnă dezvoltare durabilă, educație și turism. Casa Vulturului va transforma zona într-un punct de atracție pentru iubitorii de natură.”

Vulturul sur – sanitarul naturii

Strict necrofag, vulturul sur joacă un rol esențial în menținerea sănătății ecosistemelor: curăță mediul de carcase și previne răspândirea bolilor. Prezența sa indică un habitat sănătos, extins și bine conservat.

În Europa, specia este prezentă în Spania, Franța, Italia, Grecia, Turcia și multe alte țări, unde populațiile au fost reintroduse sau consolidate cu succes. În România, vulturul sur mai apare doar accidental.

Parte dintr-o viziune mai amplă

Proiectul face parte din programul de reconstrucție ecologică început de Conservation Carpathia în 2020, care a inclus reintroducerea zimbrului, revenirea castorului și dezvoltarea unor centre de vizitare precum Casa Castorului și Casa Zimbrului. În Valea Mare Pravăț va fi construit și noul centru „Casa Vulturului”.

Pe termen lung, fundația își propune să creeze condiții și pentru revenirea altor două specii dispărute – vulturul negru și zăganul.

 

Prin această inițiativă, Munții Făgăraș se apropie de imaginea unui ecosistem complet, iar România face un pas important înapoi în rândul țărilor europene cu populații de vulturi stabile.