De luni, 10 iulie, timp de o săptămână, autobuzele de pe linia 37 (Craiter – Hidro A) vor parcurge un traseu ușor modificat, schimbarea fiind determinată de realizarea în zona Craiter a unor lucrări de infrastructură.
"Astfel, autobuzele ce deservesc linia 37, pe sensul de deplasare spre Craiter, nu vor mai ajunge până în capătul de linie urmând a opri în stația ”Intrarea Ceferiștilor”, iar apoi vor circula direct, pe străzile Dacia și 11 Iunie 1948, spre stația ”Autogara 3”. În aceste condiții, în perioada menționată, nu vor mai fi deservite capul de linie ”Craiter” și nici stația ”Pavilioanele CFR” (amplasată pe sensul spre centrul orașului).
RATBV a luat măsurile necesare pentru ca orarul de circulație al acestei linii să nu fie modificat, urmând ca reluarea traseului obișnuit să se facă imediat ce condițiile de trafic rutier o vor permite (mai repede de luni 17 iulie dacă se finalizează lucrările).
Ne cerem scuze utilizatorilor acestei linii pentru disconfortul creat și îi asigurăm că vom relua circulația pe traseul obișnuit cât de repede va fi posibil în condiții de siguranță", transmit reprezentanții RATBV S.A.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: