26
Dum, Mai

sursă foto: bihon.ro

Eveniment

Având in vedere ca in ultimele zile ISU Brașov a primit foarte multe solicitări pentru îndepărtarea țurțurilor reamintim cetățenilor că au responsabilitatea legală de îndepărtare a țurțurilor formați la streșinile și jgheaburile imobilelor pe care le dețin sau administrează.

Există pericolul ca prin desprindere să rănească oamenii și să distrugă bunuri materiale.

Atunci când există risc iminent de cădere a țurțurilor formați la imobile, proprietarul/administratorul are obligația de a lua măsuri pentru avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor.

Intervenția pompierilor se poate realiza doar în situații speciale, atunci când sunt puse în pericol vieți și/sau se pot produce pagube materiale, iar înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acționeze în siguranța pentru îndepărtarea țurțurilor.

Exista posibilitatea ca aceste solicitări sa influențeze negativ capacitatea operațională a Inspectoratului. În cazul apariției unei situații de urgență care presupune stingerea unui incendiu sau salvări de la înălțime este posibil ca autoscările din dotare să nu poată fi folosite imediat în acest tip de misiuni deoarece acționează pentru îndepărtarea țurțurilor.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: