28
Joi, Mar

sursa foto: romaniatv.net

Eveniment

Regulamentele programelor pentru tineri și familii au fost publicate în Monitorul Oficial.

Programele de sprijin pentru tineri şi familii sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt aşteptaţi să acceseze aceste credite, a anunțat ministrul Famimliei  - Gabriela Firea.

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanţia statului şi dobândă subvenţionată, Student Invest şi Family Start, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporţie de 80% şi cu dobânzi subvenţionate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.

Mi-am dorit mult ca aceste două programe, incluse în pachetul „Sprijin pentru România”, să prindă contur în acest an și le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL Nicolae Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu”, a precizat Gabriela Firea în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit programmului Student Invest, fiecare student poate obţine un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor şcolare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziţia de cărţi.

Iar în programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei şi poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educaţia şi creşterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o maşină de familie, cu 7 locuri.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: