25
Joi, Apr

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Turiştii pot solicita până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat.

Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ, a explicat, sâmbătă, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Acesta a postat câteva recomandări şi sfaturi pentru consumatori având în vedere că în această perioadă se achiziţionează mai multe pachete de servicii turistice.

"Ştiaţi că, conform Reglementărilor UE EC 261, puteţi avea dreptul să solicitaţi până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat? Acest lucru este valabil chiar în condiţiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ. Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, puteţi face o sesizare la #ANPC, dar şi la #eccromania", a subliniat Anghel, citat de Agerpres.

Consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia unui pachet de servicii turistice, respectiv să solicite toate informaţiile legate de destinaţie, cazare, transport, serviciile de masă precum şi de modalităţile de plată.

"Agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la: localitatea de destinaţie; rută de parcurs; mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora; tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora; serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie; durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării; informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur", susţine oficialul ANPC în postarea sa.

De asemenea, agenţia de turism trebuie să ofere informaţii privind cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi termenul pentru achitarea restului de plată; numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice; posibilităţi de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistentă în caz de boală, accidente şi altele asemenea; durata pentru care operează oferta turistică.

Potrivit sursei citate, organizatorul şi/sau detailistul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin orice altă formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informaţiile de ordin general privind regimul paşapoartelor şi al vizelor şi formalităţile de sănătate necesare pentru călătorie şi şedere.

În ceea ce priveşte informaţiile privind călătoria, organizatorul trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informaţii: orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract; denumirea, sediul/adresă, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsă acesteia, cele ale autorităţilor locale care pot ajută turistul în caz de nevoie. În cazul în care aceste reprezentante sau autorităţi locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgenţă sau de orice altă informaţie care să îi permită contactarea organizatorului şi/sau a detailistului; pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului; posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer al turistului, sau a unui contract de asistentă, care să acopere taxele de repatriere în caz de accidentare sau de boală.

 

 

Sursa: digi24.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: