29
Vin, Mar

sursa foto: romaniatv.net

Eveniment

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a declarat joi, în timpul unei conferinţe la Sibiu, că este împotriva celor care practică enduro în zonele turistice deoarece motocicletele şi ATV-urile deranjează restul turiştilor cu gălăgia produsă de motoare.

Ministrul Cadariu a precizat că o eventuală interzicere a vehiculelor cu motor în doi timpi în zonele turistice ţine de autorităţile locale şi că nu va angaja Ministerul Turismului într-un astfel de demers, adăugând că este doar o părere personală.

Este un fenomen şi eu zic că are un efect negativ asupra activităţii turistice şi am exemplul de la mine de acasă: este o nenorocire, tot ce înseamnă motoare în doi timpi care sunt zgomotoase şi care oferă posibilitatea de regulă tinerilor, dar nu numai, în ideea de a se distra într-un grup restrâns şi a deranja tot ce înseamnă activitate turistică într-o zonă întreagă.

E un lucru care ţine în primul rând de autoritatea locală, că depinde ce reglementări locale are şi dacă permit sau nu aşa ceva. Nu mai zic dacă încurajez, şi pui la dispoziţii spaţii, închiriezi terenuri pentru cei care vor să facă investiţii în aşa ceva. E un punct de vedere strict personal, nu vreau să angajez ministerul, eu din punctul meu de vedere este un dezastru, un dezastru”, a spus Constantin Daniel Cadariu.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: