20
Sâm, Apr

sursa foto: radu-tudor.ro

Eveniment

     Cererea de a fi judecat în lipsă a fost adresată unei instanțe a Tribunalului din Brașov de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Sorin Blejnar. Inculpatul este arestat în Ploiești, într-un dosar de la DNA, și judecat la Tribunalul Brașov într-o cauză aflată pe rolul instanței din 2012. Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, este acuzat de procuroriI DIICOT de sprijinirea unui grup infracţional şi de complicitate la evaziune fiscală. Membrii grupării sunt bănuiţi de procurori că au obţinut sume uriaşe prin sustragerea de la plata accizelor pentru 5 mii de tone de motorină. Prejudiciul este de aproape 22 de milioane de lei. La termenul programat luni, inculpatul Blejnar a lipsit. ,,Au fost audiați martorii propuși de inculpați. Referitor la inculpatul Blejnar Sorin, acesta a lipsit. Este arestat în altă cauză și a solicitat judecarea în lipsă. În cauză s-a acordat termen pentru data de 22 martie, pentru întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, dar și pentru audierea martorilor care au lipsit la acest termen’’, a explicat, pentru BrașovTV.com, Cristina-Gabriela Ciolacu, vicepreședinte la Tribunalul din Brașov. Sorin Blejnar, dar şi celelalte persoane judecate în acest dosar neagă toate acuzaţiile. Prezumţia de nevinovăţie fiinţează până când instanţele vor pronunţa sentinţele definitive.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: