29
Vin, Mar

Eveniment

La data de 16 mai 2022, Secția 4 Poliție Brașov a fost sesizată de către o tânără din municipiul Brașov, cu privire la faptul că este victima unei violențe în familie.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 24 ani, ar fi agresat-o fizic, în repetate rânduri și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, în timp ce aceștia se aflau la locuința comună situată în municipiul Brașov.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, prin care acesta avea obligația de a respecta o serie de interdicții.

Ulterior, bărbatul în cauză, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că s-ar fi deplasat atât la locuința, cât și la locul de muncă ale concubinei sale.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”violență în familie”, ”amenințare” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: