25
Joi, Apr

Eveniment

După mai multe amânări, Curtea de Apel București a pronunţat astăzi sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

UPDATE:

Piedone a ajuns la Rahova: „Bagajul era făcut. De astăzi voi face dezvăluiri. Voi fi primar și la închisoare”

Cristian Popescu Piedone a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv. El susține că este nevinovat și că va fi primar și la închisoare pentru că e nevoie de organizare și acolo.

Astăzi, prin condamnarea mea, m-aș putea jertfi dacă aș putea să învii cele 64 de victime...

4 ani de condamnare... aș fi lăsat capul jos. Familia îmi dă putere.

Avem nevoie de breaking news.

Oameni buni, făceți-vă traistele și plecați în altă parte. Mai bine slugă în altă țară.

Bagajul era făcut, nu am nevoie de cătușe, nu fug... spectacole de prost gust”, a declarat Cristian Popescu Piedone imediat după aflarea sentinței.

Întrebat dacă ar semna din nou documentele pentru Colectiv, acesta a răspuns: „În aceleași condiții, ajungând la mine doar o hârtie, eu nu măsor spațiul, aparatul de specialitate se ocupă... eu am semnat și sunt răspunzător, nicio problemă. Rolul primarului este să se ducă la pușcărie când deranjează. Eu am crezut în dreptate. Se pare că o găsești în ceruri nu pe pământ”.

Nu vreau să jignesc familiile. Cum am spus mai devreme, dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să le ajute Dumnezeu. Mă voi întoarce. Am postat un ultim mesaj al meu pe Facebook care nu va înceta să fie activ. Și de astăzi, dacă Piedone a tăcut 27 de ani, de astăzi voi face dezvăluiri. Cu tot respectul vă spun că avocatul poate să vină să preia gândurile mele. Voi transmite telepatic gândurile mele. Sunteți copii tineri cu toții. Oameni buni, făceți-vă traistele și plecați în altă țară, mai bine slugă în altă țară!", a mai declarat Piedone.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Pedeapsa acestuia a fost redusă la 4 ani de închisoare cu executare.

Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost condamnați la 11 ani și opt luni, opt ani și respectiv șase ani și patru luni de închisoare cu executare.

Decizia în dosarul Colectiv a fost pronunțată joi, după ora 12:00, după cum a anunțat biroul de presă al Curții de Apel București. Ședința de joi nu a fost publică. Decizia este definitivă.

Sentințele instanței:

1. Alin Anastasescu (patron Colectiv) - 11 ani și 8 luni --> 11 ani și 8 luni
2. Paul Gancea (patron Colectiv) - 11 ani și 8 luni --> 6 ani și 4 luni 
3. Costin Mincu (patron Colectiv) - 11 ani și 8 luni --> 8 ani 
4. Daniela Niță (administrator firmă de artificii)  - 12 ani și 8 luni - A MURIT 
5. Cristian Niță (patron firmă de artificii) - 3 ani și 6 luni --> 2 ani și 6 luni cu suspendare
6. Viorel Zaharia (pirotehnist) - 9 ani și 8 luni --> 6 ani și 10 luni 
7. Marian Moise (pirotehnist) - 10 ani --> 6 ani și 10 luni
8. Antonina Radu (pompier) - 9 ani și 2 luni --> 8 ani și 8 luni 
9. George Petrică Matei (pompier) - 9 ani și 2 luni --> 8 ani și 8 luni
10. Cristian Popescu Piedone (fost primar al Sectorului 4) - 8 ani și 6 luni --> 4 ani
11. Aurelia Iofciu (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) - 8 ani --> achitare
12. Larisa Luminita Ganea (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) - 7 ani --> achitare
13. Ramona Sandra Motoc (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) - Motoc e trimisa in judecata pt alt club, nu Colectiv - 3 ani cu suspendare --> achitare
Viorel Zaharia (pirotehnist) 6 ani și 10 luni 
Marian Moise (pirotehnist)  6 ani și 10 luni

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: