20
Sâm, Apr

Eveniment

O delegație de parlamentari ucraineni, împreună cu șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România, a vizitat centrul de migranți de la CATTIA.

O delegație a Radei Supreme a Ucrainei a vizitat astăzi Centrul pentru refugiați de la CATTIA, în cadrul unei vizite de lucru la care, alături de parlamentarii ucraineni, a fost prezent și dl. Păun Rohovei, șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România. 

Oficialii ucraineni s-au arătat extrem de impresionați de serviciile oferite compatrioților lor, de mobilizarea brașovenilor care a făcut posibilă funcționarea acestui centru, dar și de rapiditatea cu care Brașovul a răspuns nevoilor refugiaților ucraineni și de numărul mare de persoane cărora li se adresează, dat fiind că Brașovul nu este o localitate de graniță.

Reprezint partidul prezidențial din Parlament și sunt aici împreună cu șase colegi din Parlament, într-o vizită de lucru pentru a vedea cum sunt primiți ucrainenii nevoiți să părăsească patria în urma războiului. Am văzut cum sunt cazați, cum sunt primiți, care sunt condițiile în care sunt aici. Înainte de toate mulțumiri în primul rând autorităților locale care au organizat acest centru și suntem foarte impresionați de modul cum a fost organizat, cum este gestionat, cum sunt gestionate procesele în acest centru. Suntem impresionați și mulțumim părții române și în special autorităților locale. Am vizitate și alte centre, dar nu atât de mari precum este acesta de la Brașov, am mai vizitat centre la București și în alte state, și suntem chiar impresionați de cât de bine este aici, cât de bine sunt organizate lucrurile aici la Brașov“, a declarat Liudmyla Marchenko, șeful delegației ucrainene.

Oaspeții au vorbit și despre planurile de viitor și frumusețea Brașovului, dând asigurări că miile de ucraineni care au trecut pe aici sau care sunt în continuare în Brașov vor reveni, odată ce lucrurile vor reveni la normal în țara lor, ca turiști, și că vor povesti cu siguranță experiențele pe care le-au avut aici. Din punctul de vedere al autorităților ucrainene, oaspeții au dat asigurări că Brașovul va fi un partener al Ucrainei și va fi susținut în orice demers ce colaborare pe care îl va avea odată ce războiul se va fi încheiat.

Delegația ucraineană se află în aceste zile în România pentru a se întâlni cu membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României.

Reamintim că după începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo.

Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“ a fost deschis în 4 martie, la CATTIA, urmat apoi de un call-center permanent și o platformă on-line – https://ua.brasovcity.ro/ – puse la dispoziția refugiaților ucraineni, dar și celor care doresc să își ofere ajutorul. De la deschiderea centrului, care funcționează non-stop cu sprijinul celor câteva sute de voluntari și al donatorilor, aproape 3.500 de ucraineni înregistrați au beneficiat de servicii gratuite care includ cazare, hrană caldă și rece, produse de igienă personală, haine, produse pentru nou-născuți, produse pentru animalele de companie, sală de joacă și activități pentru copii, consiliere psihologică și asistență juridică, cursuri de limba română sau engleză, grădiniță și alte servicii, inclusiv oferte de locuri de muncă.

Toate acestea sunt posibile cu implicarea comunității – de la brașovenii sau companiile care au donat produse sau bani, până la restaurantele care au pregătit și servit gratuit mese calde pentru cei din centru, cei peste 1.300 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, sau organizațiile care au pus umărul, prin tot felul de activități, pentru a face din centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie.

Centrul comunitar de la CATTIA a fost vizitat și de reprezentantul Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), Cristina Bunea, care a apreciat modul de implicare al comunității brașovene în sprijinirea refugiaților și în integrarea lor în comunitate, dar și de David Muniz, șeful misiunii diplomatice a SUA la București, care de asemenea a rămas impresionat de modul în care s-a mobilizat Brașovul. Cel mai recent, centrul de refugiați de la CATTIA a primit recunoașterea UNICEF și a Guvernului Japoniei ca „Punct Albastru“, într-o rețea de puncte de sprijin dedicate refugiaților din Ucraina, organizată sub tutela UNICEF și finanțată de Guvernul Japoniei.

Acest centru este primul deschis într-un oraș mare din România și tot primul deschis în interiorul țării, celelalte fiind situate în localitățile de graniță, iar anunțarea oficială a acestui statut a venit cu ocazia vizitei E.S. domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, și a lui  Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

 

sursa: Primăria Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: