26
Vin, Apr

sursa foto: arhiva

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul sărvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 11 ianuarie 2022, în jurul orei 01.50, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 36 ani, care conducea un autovehicul pe strada Lungă din municipiul Codlea, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,72 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: