20
Sâm, Apr

Eveniment

Alexandru Rafila şi Raed Arafat au anunţat, după întâlnirea cu premierul Nicoale Ciucă, măsurile pe care le vor impune autorităţile, după ce s-a confirmat prezenţa tulpinii Omicron în România.

Autorităţile au discutat ca, pentru limitarea răspândirii Omicron, românii şi alţi cetăţeni UE care vin din ţările terţe vor prezenta test RT PCR, obţinut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinaţi vor intra în carantină zece zile.

Persoanele care vin din alte ţări UE vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste respectiv vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obţinut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei.

Persoanele nevaccinate şi netrecute prin boală în ultimele şase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roşie, urmează a fi carantinate zece zile. Persoanele nevaccinate, care nu au trecut prin boală în ultimele şase luni şi care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei, vor fi carantinate pentru 14 zile.

Se va actualiza lista statelor din Africa, ai căror cetăţeni nu pot intra temporar în România. Aceste propuneri urmează a fi aprobate prin Hotărâre CNSU.

Având în vedere numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularului de localizare a pasagerului.

La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare şi o cale nouă de legătură, între ţară şi românii din diaspora.

 

Sursa: epochtimes-romania.com

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: