29
Vin, Mar

sursa foto: arhiva

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

1. La data de 29 noiembrie 2021, în intervalele orare 10:00 – 14:00 și 21:30 – 00:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul de Investigații Criminale și Biroul Rutier au organizat și desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop verificarea modului de respectare a măsurilor legale pentru prevenirea și răspândirea virusului Sars-CoV-2.

Acțiunea s-a desfășurat pe linie de investigații criminale, ordine publică și poliție rutieră, după cum urmează:

- pe linie de investigații criminale, polițiștii au acționat în zona centrelor comerciale, piețelor agroalimentare, staților de transport în comun, pentru verificarea respectării normelor de protecție sanitară și a celor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și identificarea agenților economici, care nu respectă noile reglementări legale în vigoare pe timpul stării de alertă;

- pe linie de ordine publică și de poliție rutieră, polițiștii au instituit filtre rutiere pe raza municipiului Brașov, activitățile urmărind verificarea respectării restricțiilor impuse prin H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul noilor reglementări legislative și necesitatea respectării acestora, precum și verificarea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 320 de persoane, verificate 47 de societăți comerciale, 125 de autovehicule și 162 de certificate verzi. Pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.150 lei.

 

2. La data de 29 noiembrie 2021, în intervalul orar 11:00 – 14:00 polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au organizat și desfășurat, pe raza Stațiunii Bran, o acțiune de verificare a modului de respectare a normelor legale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane, verificate 10 societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 lei.

 

3. La data de 29 noiembrie 2021, în intervalul orar 17:00 – 20:00 polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au organizat și desfășurat o acțiune pe linie de silvicultură și poliție rutieră, pe raza localităților Comăna și Hoghiz din județul Brașov.

Acţiunea a urmărit, în principal, descoperirea persoanelor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier național, verificări cu privire la respectarea de către conducătorii auto a normelor rutiere în vigoare, precum și verificări cu privire la modul de respectare a măsurilor legale pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost legitimate 32 de persoane, verificate 7 societăți comerciale și 17 autovehicule aflate în trafic, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 580 lei.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni pentru care s-au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”fals intelectual” și ”fals informatic”, din primele cercetări efectuate, polițiștii stabilind faptul că s-ar fi emis un aviz de însoțire material lemnos și, ulterior, s-ar fi implementat în aplicația electronică date necorespunzătoare realității, în ceea ce privește ora efectuării transportului de materiale lemnoase, precum și cu privire la cantitate.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: