29
Vin, Mar

Eveniment

Atât copiii, cât și cadrele didactice și părinții trebuie să cunoască drepturile pe care le au în cazul în care devin victime ale bullying-ului.

La data de 24 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, împreună, activități pe linia prevenirii violenței în mediul școlar și a faptelor de bullying. Beneficiarii activității au fost 50 de elevi din clasele a V-a și a VI-a, precum și două cadre didactice din cadrul Liceului ,,Andrei Mureșanu” Brașov.

Activitatea a avut ca scop informarea elevilor cu privire la comportamentele de tip bullying în mediul școlar, modalități de prevenire și combatere a acestora, precum și prevederile legale privind răspunderea penală a minorilor. Prezentarea a fost însoțită și de materiale video pe tematica abordată, impactul asupra beneficiarilor fiind unul pozitiv.

Termenul de bullying reprezintă totalitatea faptelor prin care o persoană este intimidată, hărțuită, chiar terorizată. Aceasta este supusă unor agresiuni verbale, psihice sau fizice, devenind ținta unor răutăți, cum ar fi atunci când este tachinată sau luată în derâdere, este bârfită sau poreclită, este exclusă din cercul de amici, se vorbește despre aceasta de parcă nu ar fi de față, este înghiontită sau îmbrâncită. Agresiunile se pot petrece atât față în față, cât și în mediul online (cyberbullying).

De regulă, agresorul vrea să fie popular şi repetă în mod deliberat acţiunile descrise mai sus asupra aceleiași persoane. Victima va deveni temătoare, tristă şi se va izola dacă nu ştie să acţioneze. Aceasta trebuie să NU se lase intimidată, să anunţe profesorul sau un părinte, ori să depună plângere la poliţie.

Trebuie combătute atât actele de violenţă comise în incinta unităţii de învăţământ (adică toată zona şcolii, incluzând sălile de clasă, cancelarie, coridoare, terenul de sport, anexele, curtea şcolii etc.), cât şi cele comise în proximitatea unităților de învățământ (adică suprafața de teren situată în afara curţii unităţii, precum arterele rutiere, căile de acces către unitatea de învăţământ, spaţiile verzi din jurul şcolii, alte spaţii publice situate în apropierea acesteia).

Conform normelor legale în vigoare, învățătorii sau profesorii au obligaţia să reacţioneze atunci când li se aduce la cunoştinţă sau asistă la un caz de bullying în cadrul şcolii. Aceştia trebuie să îi ducă pe copiii implicaţi (victimă şi agresor) la consilierul psihologic, iar în cazul în care tipul de violență fizică sau psihologică va căpăta forma unei infracțiuni (hărțuire, amenințare, șantaj etc.), atunci se impune sesizarea organelor de poliție pentru rezolvarea situației conflictuale.

Poliția Brașov recomandă:

-             ELEVILOR:

o            Să recunoască tipurile de comportament asimilat fenomenului de bullying (agresiuni fizice/psihice/online);

o            Să evite să reacționeze violent în cazul în care sunt provocați;

o            Să ceară sprijinul cadrelor didactice/părinților în cazul în care devin victime ale unui astfel de comportament;

-             PĂRINȚILOR/CADRELOR DIDACTICE:

o            Să-i sfătuiască  pe copii/elevi să nu intre în anturaje dubioase, să evite violența în rezolvarea conflictelor și să  ceară sprijinul în orice problemă pe care o întâmpină;

o            Să supravegheze atent comportamentele copiilor/elevilor și să intervină prompt în cazul în care bănuiesc că există un comportament de tip bullying.

 

Sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: