29
Vin, Mar

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

La data de 14 octombrie 2020, în intervalul orar 15.00 - 19.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția 1 Poliție Rurală Feldioara, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Biroul Rutier Brașov au organizat și desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza localității Prejmer, județul Brașov.

Acțiunea a avut ca scop verificarea respectării legislației în vigoare privind circulația pe drumurile publice a autovehiculelor care transportă animale vii, depistarea persoanelor care săvârșesc abateri în domeniul silvic, combaterea activităților ilegale comise la unitățile comerciale și în locuri pretabile comiterii de fapte antisociale, precum și verificarea modului de respectare al prevederilor Legii nr. 55/2020 și a Legii nr. 136/2020.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 56 de persoane, au verificat 47 de vehicule și au efectuat 32 de testări cu aparatul etilotest.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 10 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, 2 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, în valoare totală de 9.750 lei.

Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni la regimul rutier, după cum urmează: un bărbat, în vârstă de 54 ani, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. La solicitarea cadrelor de poliție de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului condus, bărbatul a prezentat un permis de conducere asupra căruia există suspiciunea că este fals.  În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “falsul material în înscrisuri oficiale” și “uzul de fals”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Doi tineri, cu vârste de 16 și 20 ani, au fost depistați în trafic, conducând mopede ce nu erau înmatriculate și fără a poseda permise de conducere. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosare instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se vor propune soluții legală la finalizarea anchetelor

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: