29
Vin, Mar

sursa foto: prosport.ro

Eveniment

România a cucerit prima sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, miercuri, la canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, care s-au impus detaşat în Finala A de la Sea Forest Waterway.

Ancuța Bodnar şi Simona Radiş, vicecampioane mondiale (2019, Linz), au condus cursa de la un capăt la altul, câştigând cu timpul de 6 min 41 sec 03/100, stabilind şi cel mai bun timp olimpic.

Precedenta performanţă aparţinea Marii Britanii (6:44.33) şi fusese stabilită în 2012, la Londra.

Cele două românce, la prima lor participare olimpică, sunt duble campioane europene în această probă (Poznan 2020, Varese 2021).

Medaliile de argint au fost câştigate de Noua Zeelandă (Brooke Donoghue, Hannah Osborne), în 6 min 44 sec 82/100, iar bronzul a revenit olandezelor Roos de Jong şi Lisa Scheenaard, cronometrate în 6 min 45 sec 73/100.

A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru”, a declarat Ancuța Bodnar trimisului Agerpres la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta”, a mărturisit canotoarea.

Ancuța Bodnar a mărturisit că pe podium a fost încercată de o multitudine de sentimente: „Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul”.

 

 

sursa: newsweek.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: