20
Sâm, Apr

Eveniment

Medeea-Cristiana Iordan (CSM Corona Brașov) a fost convocată la lotul național, pentru cantonamentul efectuat de „tricolore” înaintea participării la Campionatul European de Junioare U17 organizat la Podgorica, în Muntenegru (5-15 august 2021).

Sportiva Coronei, în vârstă de numai 16 ani, cochetează, deja, de anul trecut cu lotul „tricolorelor” și este una dintre speranțele Coronei Brașov, dar și ale României, la înalta performanță.

În perioada 25 iulie-16 august, Medeea este convocată la lotul național de junioare, cu care va efectua cantonamentul și deplasarea în Muntenegru, la Podgorica, unde se va desfășura Campionatului European U17.

Echipa României urmează să întâlnească reprezentativa Franței în data de 5 august, selecționata Germaniei (6 august) și naționala Cehiei (8 august).

Meciurile contează pentru grupa D.

Medeea este una dintre cele mai valoroase junioare ale Coronei și, încet-încet, va ajunge acolo unde și-a dorit. Munca asiduă și dorința ei de a fi în vârf și-au spus cuvântul și iată că este convocată, din nou, la lotul național. Medeea are calități fizice și trăsături de caracter extraordinare, sperăm ca sănătatea și conjunctura să își dea concursul pentru a-i netezi calea către o carieră de succes”, declară Mihaela Seifer-Ciobotaru, antrenoarea lotului de junioare 1 de la Corona Brașov.

W17 EHF Euro 2021 are loc în Muntenegru și reunește la start, în cele 4 grupe de calificare, 16 echipe naționale: Austria, Croația, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Muntenegru, Norvegia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Elveția.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: