25
Joi, Apr

sursa foto: cronicaromana.net

Eveniment

Oana Mizil îl acuză pe Marian Vanghelie că ar fi agresat-o fizic.

Iubita fostului primar al Sectorului 5 s-a prezentat în toiul nopţii la unitatea de primiri urgenţe a unui spital, iar la internare a afirmat că a fost agresată fizic de concubinul ei.

Conform surselor Observator, Oana Mizil a fost internată la spitalul Elias. Femeia, în vârstă de 45 de ani, a declarat la internare că Marian Vanghelie a agresat-o fizic, astfel că spitalul a sunat poliţia din Snagov, unde cei doi au reşedinţa.

"La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.

Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie", se arată în comunicatul poliţiei.

Ordin de protecţie împotriva lui Marian Vanghelie

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunea de violenţă în familie şi au emis ordin de protecţie împotriva fostului primar al sectorului 5.

"De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate", se mai arată în comunicatul poliţiei.

 

 

sursa: observatornews.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: