24
Mie, Apr

Eveniment

În timp ce jocurile olimpice de la Tokyo se desfășoară cu sălile și arenele goale, la Brașov organizăm evenimentele inspirați de spiritul olimpic cu și pentru public.

Biblioteca Județeană George Barițiu va promova în perioada iulie - septembrie 2021, în fiecare săptămână câte unul sau mai multe evenimente. Plăcerea de a concura o vom afla într-un loc feeric, lângă sau chiar pe terasa complexului Agrement de lângă Aleea de sub Tâmpa, precum șl pe terenul de sport al compexului Agrement.

Vom amenaja standuri în care vor fi organizate lecturi pentru copii, ateliere de caligrafie, origami și prezentare de costume japoneze, cu muzică și dansuri specifice. Câteva sute de jocuri pentru cei mici, dar și pentru cei mari, aduse de la Muzeul jocurilor de la Chemnitz, Germania, capitala culturală a Europei in 2025,  îi vor aștepta pe doritori, turiști și brașoveni deopotrivă, spațiul astfel amenajat devenind unul de joacă, experiment şi interacţiune. 

La Olimpiada de sub Tâmpa jocurile sunt din cele mai diverse domenii, pentru toate vârstele, satisfăcând toate gusturile şi interesele, de la cele care presupun abilităţi sportive la cele care cer atenţie, logică şi imaginaţie. Competiţia este amicală, iar participanții învaţă că important este să participi. De aceea, vom avea numai câștigători, recompensați cu mici surprize.

Participanții la Olimpiada de jocuri, lectură și agrement vor avea parte de  ghidaje despre istoria orașului, chiar de pe terasa complexului Agrement, sesiuni și ateliere de live painting, în care în una din sesiuni cei doritori vor putea picta, ateliere Haiku, sesiuni de imprimare 3 D, concerte de muzică, promovarea mișcării și a dansului și alte surprize. Oficial dăm startul la programări odată cu cei de la Tokyo, în 23 iulie 2021, iar seria de evenimente cu public începe luni, 26 iulie 2021, ora 17, cu un atelier de lectură pentru copii, iar cea care citește, Melania Luana Butnariu, a fost declarată de Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România cel mai bun bibliotecar al anului 2020 în România.  

 “În principiu, evenimentele vor fi pe baza de programare, anunțate în prealabil, dar vom miza si pe publicul întâmplător, aflat la plimbare pe sub Tâmpa, iar dacă pentru jocurile de la Muzeul Jocurilor din Chemnitz, Germania, nu este nevoie de vreo pregătire prealabilă, jocurile tradiționale ale Brașovului presupun un mic instructaj preliminar, realizat de către colegii noștri la fața locului.  Pentru că evenimentele se vor desfășura pe o perioadă lungă de timp, de fapt  pe întreaga durată o jocurilor Olimpice și paralimpice, iar dacă vremea ne îngăduie și până la final de septembrie, când le vom încheia cu Nocturna bibliotecilor, ne-am gândit să le anuntăm treptat, iar ele vor ține cont de capriciile vremii și unele vor fi relocate la Casa Baiulescu la sediul din Livada Poștei”, a declarat managerul Bibliotecii Judetene George Baritiu Daniel Nazare.

Olimpiada de jocuri, lectură și Agrement se va desfășura cu respectarea condițiilor impuse de starea de alertă și de pandemie, pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus, iar în funcție de indicele cumulat vor fi cu un număr ajustat de participanți, pentru a asigura siguranța tuturor celor prezenți. Detalii legate de fiecare competiție în parte, jocuri, concursuri, ateliere, alte activități găsiți pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene Brașov și a Centrului de Excelență pentru copii și tineret. Programările la activități se pot înregistra pe adresele de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: