25
Mar, Ian

BrasovTV.com

Eveniment

     Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel din Brașov a admis contestația DNA la decizia Tribunalului Brașov și astfel inculpatul a fost arestat preventiv pentru 25 de zile începând de astăzi.

UPDATE: ORA: 14:45

     Inițial, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov a respins propunerea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a inculpatului și a dispus plasarea lui Căncescu în arest la domiciliu. DNA, dar și inculpatul au contestat decizia. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel din Brașov, iar judecătorul de drepturi și libertăți de aici a admis contestația DNA și a decis arestarea lui Căncescu pentru 25 de zile. Contestația inculpatului a fost respinsă. Măsura arestării preventive s-a dispus în cel de al treilea dosar penal deschis de procurorii anticorupție pe numele fostului președinte al Consiliului Județean Brașov. El este acuzat de luare de mită, dar și pentru abuz în serviciu în legătură cu banii din campania electorală din 2012.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: