24
Mie, Apr

sursa foto:NewsBucovina

Eveniment

     Doi tineri din Țara Făgărașului, dintre care unul este minor, au ajuns în beciul Poliției sub acuzația de distrugere. Din cauza unor certuri mai vechi cu proprietarul unei case din comuna Părău, inculpații s-au gândit să se răzbune. Au băut bine, iar la miezul nopții au mers la locuința victimei și au incendiat,

mai întâi, zeci de baloți din fân, depozitați în curtea casei. Apoi, cei doi tineri au dat foc și șurii, care a ars până în temeii, și au dispărut. Proprietarul casei a anunțat autoritățile, iar după zeci de ore de căutări făptașii au fost găsiți, reținuți și prezentați unui judecător de drepturi și libertăți de la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Făgăraș cu propunere de arestare preventivă. S-au emis mandate, inculpații au depus contestații, dar judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov le-a respins. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până când instanțele vor emite sentințe definitive.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: